September 29th, 2014

Am crescut mare după 1989, aşa că nu ştiam prea multe despre ce se întâmplă pe lume şi nici care ar fi modelele de om mare din care pot alege. Odată ce a venit vremea să-mi croiesc şi eu un drum al meu, nu aveam o noţiune clară sau, mai degrabă, proprie a ceea ce înseamnă succesul. Şi cum pe atunci începuseră să fie deja la modă maşinile germane cu portbagaj mare, funcţiile cât mai răsunătoare şi să ai ceva oameni în subordine, pur şi simplu m-am pierdut undeva pe drum. Împinsă de la spate de societatea care-mi spunea că cel mai ok e să lucrezi în companii mari şi serioase şi plăcându-mi în acelaşi timp şi pantofii scumpi, am ajuns acolo. Toată lumea a răsuflat uşurată când am avut norocul pe atunci rar întâlnit, era în ’96, să intru într-o multinaţională încă de când eram în anul doi de facultate. Uitându-mă înapoi cu mintea de-acum înţeleg că, dacă ştiam cu ce se mănâncă viaţa de om responsabil, fugeam lăsând în spate un mare nor de praf. În anii dintre primul job şi zilele noastre am devenit o corporatistă cu acte-n regulă şi asta îmi ocupă tot timpul.

Cred că nu există vreun grup de oameni care, atunci când se aduce vorba despre un corporatist, să nu-l ia pe acesta, măcar fin, în zeflemea. Cu toate că este un model de om muncitor şi serios (sau poate tocmai de-aia) şi de obicei se poartă ca un român corect, care plăteşte taxe şi mai iese şi la vreun miting când crede foarte naiv în vreo cauză, el reprezintă tot ceea ce ne dorim să nu fim. Corporatistul se scoală prea devreme, prea ca la ţară, căci are mereu dinainte o zi istovitoare. Dacă mai posedă o brumă de creativitate şi libertate care să-i alerge prin vene, el o să vrea dimineaţa să trăiască măcar puţin, contracronometru, aşa cum i-ar plăcea. Adică să ia un mic dejun gustos, să facă dragoste eficientă cu partenera, să scotocească după ceva ştiri din zona lui de interes, să asculte muzică sau să înceapă ziua pozitiv, cu 10 minute în care aplică cu dedicaţie, tot ca la serviciu, tehnici de relaxare luate în fugă de pe net.

Apoi o porneşte în mare grabă către job, căci are de pontat; cum o dai, tot la fix trebuie să ajungă. Dacă nu este şef, trebuie să se ferească de o beşteleală din partea superiorului. Dacă este totuşi şef, trebuie să dea exemplu pozitiv şi să demonstreze că a fost numit pe bună dreptate. Urmează cel mai probabil 10-12 ore intense. Mai face el, ce-i drept, o pauză pe la prânz. Nu o să facă mutre la mâncare, nu are timp de prostii. Comandă mâncare scumpă şi care, în mod ironic, nu are cel mai grozav gust. O mănâncă de obicei deasupra tastelor, spre a nu pierde şirul treburilor care i se înghesuie pe mail, îl asaltează la telefon şi îl împresoară sub formă de hârtii lăsate pe birou.

Dacă are o stare de spirit bună, o să iasă totuşi cu nişte colegi cu care se înţelege mai bine şi o să mănânce toţi timp de 42 de minute la restaurantul din colţ, care oferă 2 feluri + o apă minerală la un preţ ok. Apoi iar muncă până la loc comanda. Dacă nu e seara băieţilor sau seara fetelor sau zi de sală sau şedinţa la terapeut, o să meargă direct acasă. Unde, dacă are noroc şi a reuşit să agaţe, deşi munceşte de îi sar capacele, o corporatistă cu care să înjghebe un cămin, o să se schimbe în papuci moi şi o să vrea doar nişte linişte. Corporatist la corporatist nu-şi scoate ochii, aşa că vorbele sunt cumpătate, pretenţiile nu prea mari şi toleranţa destul de mare. După ce schimbă informaţii legate de cât de greu a fost azi, ce a mâncat la prânz şi ce fiţe mai face smartphone-ul astăzi, un cuplu de corporatişti se va uita la un film, va bea un pahar de vin bun, roşu, şi apoi va leşina molcom în dormitor, pentru a putea să se reseteze la fel, mereu la fel, a doua zi.

Sigur că să fii corporatist prezintă şi avantaje. O leafă de obicei de la decentă în sus vine lunar şi nu ai ceea ce numim cu teamă grija zilei de mâine. Dar ca un făcut, banii câştigaţi cu astfel de trudă se duc tare uşor şi cu mare lucru nu te alegi. Locul de muncă, clienţii şi colegii deopotrivă, îi impun corporatistului un anumit standard, aşa că mare parte din salariu i se duce pe conceptul „obrazul subţire cu multă cheltuială se ţine”. Corporatistul are haine şi tot felul de accesorii de bună calitate (când eşti bine îmbrăcat ai mai multă încredere în tine), tehnologii de ultima oră (trebuie să fie la zi cu toate astea), asigurări pentru diversele lucruri pe care le deţine şi de care nu are prea mare nevoie (vrea să stea liniştit) şi bonă sau grădiniţă privată şi şcoală privată (în asta merită să investeşti). Vacanţele lui sunt cât mai fistichii şi îi lasă de cele mai multe ori pe cunoscuţi gură-căscată; sunt menite să îl scoată din ritm 2 săptămâni pe an, pentru ca apoi să o poată lua şi mai cu spor de la capăt.

Înainte de criză, team buildingurile erau mai dese şi măcar atunci putea să-şi facă de cap cu adevărat, dezbrăcându-se de caracter, bând cantităţi uluitoare de băutură şi flirtând obraznic cu scorpia de la marketing pe care o consideră, în viaţa reală, duşmanul. Acum astea se întâmplă ceva mai rar, dar bine că se întâmplă. Şi când ajunge la ziua cuiva, bea şi se distrează ca şi cum e ultima zi.

Apoi, după weekend, corporatisul redevine omul pe care te poţi baza. Se întoarce la birou şi se înhamă fără prea multe proteste la ore de muncă silnică, în folosul tuturor, dar care personal nu îi aduc vreo satisfacţie. Pentru că trebuie să-şi tragă totuşi energie şi endorfine de undeva, corporatistul aleargă la maratoane pentru că de acolo ştie sigur că-şi ia porţia de sleială fizică, o senzaţie atât de binecuvântată în comparaţie cu stresul zilnic.

Şi la shopping stau corporatiştii bine. Cumpără ca nimeni alţii. Că vorbim de e-commerce sau centre mari comerciale vizitate în city break, corporatiştii îşi pot achiziţiona mereu diverse noutăţi şi pot profita de diverse oferte, reuşind astfel să se mai destindă.

Râdem noi pe seama lor, dar cu simpatie, deoarece pe corporatişti ne bazăm cu toţii. Fie că trăim cu ei în casă, ne sunt rude sau doar prieteni de nădejde, ne bucurăm că sunt acolo şi că par dispuşi să nu se oprească niciodată. Chiar şi câinii care au nevoie de plimbări de două ori pe zi, mătuşile sărace care s-au îmbolnăvit recent şi cele mai costisitoare probleme dentare pe care şi le poate închipui cineva tot la corporatişti trag. Sigur, asta nu este ceva întâmplător, doar am stabilit că se întâmplă aşa pentru că ei sunt serioşi, obişnuiţi să rezolve probleme în fiecare zi, şi au şi ceva dare de mână.

Când li se întâmplă câte o cheltuială neprevăzută sau trebuie să acopere un necaz, corporatiştii se consolează cu faptul că au noroc că au bani să poată cotiza pentru toate astea. Din când în când, corporatiştii se întreabă neliniştiţi ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi corporatişti. În secunda doi, dau delete acestui gând rebel, pentru că, încă din prima zi în care au pătruns în cubul de sticlă, corporatiştii au primit gratis un soft care le salvează tot sistemul când e atacat de introspecţii subversive. Ca nimeni alţii, corporatiştii îşi bagă rapid minţile în cap şi o iau cu forţe noi, de la capăt, bucuroşi că li s-a oferit, când erau tineri, norocul de a munci atât de mult, în fiecare zi.

Sursa: gandul.info

0
September 26th, 2014

S-au cunoscut in Bamboo… ea superba posesoare de superbe silicoane, el modest posesor de 335 (o masina chiar misto dealtfel). Ea de-a casei, el invitat la onomastica unui alt prieten. Cand a vazut-o si-a pierdut toate simturile, a intrat in vorba cu o prietena, prietena l-a vazut simpatic si i-a pus fata in fata. Ca sa scurtam povestea… s-au imprietenit. Dupa o saptamana ea s-a lasat convinsa sa-l insoteasca intr-un business-trip la Brasov si s-au si “tutuit”. Noi toti am pariat ca dupa ce se da in roller-coaster isi revine in simtiri si ii trece dar… n-a fost asa.
Pana la urma relatia s-a intarit, au devenit de nedespartit si dupa 3 saptamani, in decembrie 2008 au hotarat sa-si petreaca sarbatorile la Viena. Ea venea cu trupul si sufletul ei, el venea cu transportul, cazarea, masa si dansul.
Si au plecat cu 335-ul lui spre o vacanta de vis…
Prima zi la Viena, prima oprire direct la shopping! Kerttner Strasse, (sau cum se numeste c-am uitat amanuntul asta) primul magazin vizitat… Swarovski! Ea vede un colier superb care ar fi saltat incredibil pe decolteul ei siliconat si-i transmite scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede 800 de euro, inghite in sec si spune “Iubita mea, avem la noi vreo 4.000 de euro, daca din prima zi spargem 1.000 ne intoarcem acasa peste 3 zile… pe jos.”
Ea clipeste usor agitat, se incrunta putin dar trece peste acest episod… Dupa 8 min si 42 de secunde intra in alt magazin. Ea vede un guler de blana superb care s-ar fi incolacit cu drag in jurul gatului ei ce exista deasupra superbelor silicoane si-i spune scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede ca bucata de animal mort costa 1.100 de euro (mama lor de chinchile!) si spune “Iubita mea, hai sa nu ne grabim ca astia inca n-au bagat reduceri…“.
Ea zambeste stramb, inghite in sec si iese din magazin. El o prinde din urma, o ia de antebrat, o intoarce brusc si o saruta… Ea il lasa s-o mozoleasca si dupa ce se desprinde din focul imbratisarii ii arata magazinul 3
Intra amandoi acolo, pasa-mi-te dragostea se reinodase…
Ea vede un ceas mic, nimic deosebit, ceva cu niste pietroaie pretioase rau trebuia sa fie, un chilipir de vreo 700 de euro. Intinde o mana cu un deget ferm intins la randul lui si zice “Mi-ar sta bine pe mana, nu?“. El se uita la ea, se uita la ceas, se uita la ea, se uita la pret, se uita la ea si zice “Fa, crezi ca la mine in curte am un pom care face hartii de 500 de euro?! Am venit sa ne distram nu sa toci tu bani!“.
Ea nu zice nimic, se mai uita putin prin magazin, vede ceasurile de barbat si spune “Nu vrei tu sa-l probezi pe asta de aici?“. El, mirat ca partea cu “Fa!” a mers, se uita la ceas, il apreciaza ca dragut (pretul la fel, 138 de euro) si-l cere vanzatoarei la proba.
Ea spune “Ma duc pana la masina.” si pleaca. El zambeste mandru foc de piciorul ce-l pusese in prag cu ceva secunde inainte. Probeaza ceasul, isi spuse ca trebuie sa-l cumpere, baga mana in buzunar si isi aduse aminte ca a pus portofelul, impreuna cu mobilul si toate actele la ea in poseta… Se pune pe asteptat… si asteapta… si asteapta… si mai asteapta putin pana cand s-a gandit ca s-a intamplat ceva…
Si iese din magazin intr-o fuga, ajunge la parcarea unde lasase masina, ea nu era de gasit… dar nici masina nu mai era acolo… Si da-i si invarte-te, si cotrobaie, si lungeste gatul… nimic!
Si da sa i se aprinda beculetul… dar se stinge. Primul gand a fost “A plecat la hotel!” dar apoi si-a adus aminte ca inca nu se cazasera, de-abia ajunsesera in Viena!
Ce-i de facut?! Aude in spatele lui un dialog in limba romana, vede 3 tineri impovarati de pungi de cadouri si se duce la ei… “Salut fratii mei, am si eu o problema, mi-a disparut iubita si nu am telefon, pot sa dau un telefon de la voi? Va rog eu frumos, ma recompensez eu cumva…“.
Baietii zic “Ok.“, ii pun in mana un telefon, el suna la ea, ea raspunde, el zice “Unde esti femeie?!“, si ea spune sec:
Am plecat ba badaranule! Tu crezi ca am venit la Viena sa ma duci prin berarii si sa mananc carnati?! Esti un sarac obosit! Am plecat la mama in Romania!”… si-i inchide telefonul!
– Faaaaa! Am actele si banii la tine, si cum ma-ta pleci tu cu masina mea?! Vezi ca…
[bip-bip] – adica ea i-a inchis lui telefonul in nas
El mai suna o data… telefonul inchis! Le da oamenilor telefonul inapoi si… de-aici incepe aventura! Sa recapitulam: avea la el o pereche de pantaloni, un tricou, o geaca subtire (teoretic era cu masina), o pereche de pantofi, un ceas la mana si… atat!
Iubirea, acest minunat sentiment, exprimat superb in cant de voci din toata lumea, descris in milioane de cuvinte de scriitori extaziati in simtiri… “Mortii ma-sii de iubire!” … se gandea Catalin stand ca tuta in mijlocul Vienei, cu 0 (zero) euro in buzunar, fara niciun act, fara mobil, fara… nimic!
El, baiat de actiune, dupa ce a inceput sa simta gradele sub zero s-a aciuat intr-un magazin si a inceput sa gandeasca, sa caute variante, sa… ceva, orice!
Ajunge la concluzia ca trebuie sa ajunga la ambasada Romaniei! Uraaa! Gata, organele se vor ocupa de el, va fi repatriat si o sa-i rupa capul nenorocitei! O sa-si recupereze banii si masina, o sa-si repare vacanta, o sa… gata, la ambasada!
Dupa ce s-a trezit ca deschide usa unui taxi si-a adus aminte ca n-are o letcaie in buzunar. Deci… a inchis cumintel usa masinii, s-a luat in brate zgribulit ca un pui de gaina toamna, si s-a aplecat la geamul masinii: “Excuse me, do you know where Romanian Embassy is?“. Pakistanezul s-a uitat la el, a clipit nauc si l-a intrebat de adresa. Catalin al nostru l-a trimis la o adresa legata de mama lui de pakistanez care nu stie nimic (!) si s-a dus la urmatorul taxi cu aceeasi intrebare… dupa ce a epuizat taxi-urile din parcarea respectiva a luat-o la picior si a gasit alta statie de taxi-uri. Deja parkinson-ul termic il poseda, clantanea dintii ca o moara stricata, i-era foame, deja simtea oboseala…
In sfarsit, a pus intrebarea cu “Romanian Embassy” tuturor. Toti clipeau la el nauci si… atat!
I-a venit in minte ultima solutie. A intrebat unde e cea mai apropiata sectie de politie. I-au aratat taximetristii unde e , dupa vreo 20 de minute a gasit-o, a intrat inauntru si le-a povestit politistilor care e baiul. Aia au dat din umeri, i-au zis ca n-au cum sa-l ajute si l-au dat afara.
Acum trebuie sa va zic… Catalin nu e vreun prost, partea cu “siliconata” a fost doar o ratacire. Deci, l-au dat oamenii afara dar el a intrat din nou si a luat in brate un calorifer. Austriecii trageau de el sa-l scoata afara dar al nostru se tinea cu dintii de calorifer si urla “Call Romanian Embassy, tell them a romanian is in distress!“. Aia n-au sunat pe nimeni, ca oricum e vineri seara si nu va raspunde nimeni, i-au spus ca singura varianta de a suna pe cineva ar fi doar daca face o ilegalitate, dar ca nu-i recomanda pentru ca va sta in arest pana va fi judecat, si asta va dura. Pana la urma iese in strada imbrancit de baietii in verde si alb…
Si a ratacit pe strazi in speranta ca mai gaseste vreun roman, sa sune in tara. Dar deja era tarziu, strazile se golisera, sperante ioc… “Ce facem Gogule?” se intreba singur si un rezultat decent nu aparea din niciun locsor al mintii lui inghetate. Si… a vazut o shaormerie! Deja simtea aroma Dristorului atat de indepartat, caldura unei incaperi, un scaund moale in fund… si a intrat!
Inauntru vreo 3 clienti si un turc plictisit la tejghea. Catalin se duce ata la turc si incepe dialogul:
– Mister, I am from Romania, and I have a problem. My girlfriend left me here with no money, no papers, no phone… nothing! I need help!
– One shaorma is 3,5 euro sir.
– Mister, I don’t have anything else on me. But I propose you a thing: I give you my watch, I payed 3.000 euro for it in Romania. I need to call my friends in Romania to come and help me, and untill they come I need to eat something. What do you say?
Turcul s-a uitat la el neincrezator, s-a uitat la ceas, Catalin a ridicat mana ca sa vada otomanul mai bine ceasul, Khaled (c-asa-l chema) i-a facut semn sa-si scoata ceasul, l-a luat in mana si a inceput sa-l invarta pe toate partile.
– It’s an ?????? (nu mai tin minte ce ceas AVEA), bought it this year for my birthday, I payed 3.000 euro.
Turcul se mai uita putin, mai cheama un turc, vorbesc ceva pe limba lor, celalalt turc se uita si el la ceas, se intorc si se uita la el, mai vorbesc ceva pe limba aia turceasca a lor, turcul numarul doi se mai uita o data amanuntit la ceas, spune ceva si da din cap a “da” si incep sa rada.
Si brusc se aprinde o luminita mica… speranta lui Catalin.
Ramasesem la speranta Catalinului (caruia ii multumesc pentru ca s-a inmuiat pana la urma si m-a lasat sa continui cu istorisirea) in mijlocul shaormeriei Vieneze…
Dupa cei doi turci (Khaled and friend) au zis ca sunt interesati, Catalin se vedea deja imbuibat cu shaorme, cracit relaxat pe o sofa moale, la caldura, motaind linistit in asteptarea salvarii… dar nu!
Dupa cei doi turci au zis ca vor ceasul, i-au comunicat oferta:
– I give you 3 shaorma every day for 5 days and I leave you to stay in the non-stop area of the restaurant during the night. You do not make noise, do not disturb nobody, just stay there.
– The watch is 3.000 euro, it’s fair if you give me more shaorma for each day but I don’t think I will stay here 5 days. You give me some Cola to drink, 5 shaorma for 3 days, and I stay in the restaurant during the day and in that thing outside during the night, and you leave me make some phone calls to talk with my friends and family.
– 4 shaorma for 3 days, some Cola, ok with the restaurant but no phone call. Last offer and you owe me. And you give me the watch now.
Si ce era sa faca… a acceptat.
I-a pus turcului ceasul in brate, si-a gasit un loc in shaormerie, s-a aruncat salbatic in trupul primei shaorme si si-a indesat prima sticla de Cola pe gat, servit de noul lui prieten – Khaled – care invartea lipii si castraveti murati mandru nevoie-mare cu noul ceas pe mana. Si dupa ce Khaled a zavorat restaurantul, Catalin a ramas in “antreu”. Acum hai sa va explic cum am inteles si eu: antreul asta era un fel de chiosc din termopan in care se adaposteau clientii care veneau noaptea si erau serviti “la gemulet”. Chioscul asta avea vreo 2m lungime si 1m latime, loc in care trebuia sa incapa si clientul, si Catalin, si scaunul pe care statea Catalin.
Si asa a trecut prima noapte…
Trezirea de dimineata, in loc de omleta and stuff o shaorma prospetica la mic dejun, in loc de cafea o Cola, tigara luata imprumut de la unul dintre bucatari si… screme-te gogule si gandeste-te cum faci sa iei legatura cu natiunea si familionul.
Evrika, romani suntem, ne ajutam intre noi! Si pune-te pe drum! Catalin al nostru s-a plimbat in ziua aia prin Viena, mai ales in zonele turistice , pana n-a mai avut picioare. Tactica era simpla: statea prin magazine si fast-food-uri cu urechea ciulita. Cand auzea limba romana isi lua fata de milog si le spunea ca are o urgenta si are nevoie sa sune in tara. Teoretic planul era simplu si ar fi putut fi si eficient…
– Buna ziua, v-am auzit vorbind romaneste… stiti, am o mare problema si sunt disperatm trebuie sa sun in tara dar mi s-au furat si telefonul, si banii, si tot… (si in timpul asta ii veneau in cap imagini cu superbele silicoane). Pot sa sun de pe telefonul Dumneavoastra? Macar un minut, va rog mult!
1. – Pleaca frate, numai la pomana stiti!
2. – Lasa ba c-am mai auzit io din astea, iei telefonul si fugi! Ciorditori nenorociti!
3. – Normal, esti roman, la miloaga! Pleaca ba!
Dupa 30 de minute si multe sudalme incasate Catalin incepuse sa se gandeasca la faptul ca daca era orice alta natie si nu roman si-ar fi gasit de mult pe cineva care sa-l ajute… dar nu s-a lasat!
– … macar un minut, va rog mult!
– Ia stai putin. Costele, vino ba-ncoa’! Si vine Costel, munte de om, cateva zeci de kg peste suta si privire ucigatoare.
– Ce-i ba?
– Auzi ce zice asta… si-i povesteste lui Costel care asculta cumintel si la final spune:
– Daca incerci sa fugi iti tai gleznele! Ia telefonul meu si suna. Si-i da telefonul.
Primul apel la “superbul decolteu”, telefonul inchis. Al doilea apel pe telefonul lui, suna dar nu raspundea nimeni. Al treilea telefon a fost dat la mama lui, telefonul inchis (erau la tara). Telefonul 4 la fosta iubita, a raspuns un mascul si cand a inceput sa-i spuna Catalin ce-si-cum l-a injurat ala si i-a inchis telefonul in nas. Inca vreo 3 telefoane pe la prieteni, disperarea incepea sa-si arate coltii, Costel devenea nerabdator…
Al nu-stiu-catelea telefon a fost la mine. Nu va entuziasmati, nu stiam numarul si n-am raspuns! Pana la urma a dat de unul dintre prieteni si i-a povestit intr-o suflare ce a patit dar si-a dat seama ca nu putea sa-i spuna omului unde ar putea fi gasit pentru ca uitase sa ia adresa de la shaormerie si… nu avea telefonul ala decat pentru inca 3-4 minute. Si a zis:
– Ba, sunt in curu’ gol, m-a lasat nenorocita aia aici si n-am nimic! Cand o prind o omor! Dorm la o shaormerie, nu comenta nimic, tu suna pe toata lumea si puneti-va pe drum, o sa vad cum reusesc sa va sun si sa va dau un numar sau o adresa! Te rog, te implor, te orice!!!!
Si Costel a zis “Gata ba, ai vorbit!“, i-a luat telefonul si dus a fost! Catalin al nostru o taie intr-o fuga spre shaormerie, navaleste inauntru, afla adresa si o taie inapoi spre zona turistica in cautarea altui Costel. Nu o mai lungesc acum, pana la urma a gasit un cuplu (de atunci le pune numele pe lista de “buni” la slujba de la biserica),
oamenii i-au dat telefonul sa mai sune o data si i-au dat si 10 euro, era bogat! A sunat din nou la prietenul din tara si i-a dat adresa, era aproape salvat! Dupa asta s-a retras cumintel la o shaorma si… o Cola.
– Muahahahaha! Baaaa, fi atent! Muahahahaha! M-a sunat Catalin… muahahahaha! Stai sa respir… deci m-a sunat Catalin… muahahahaha!
– Ce-ai Bogdane, te-ai tampit?! Zi ca am treaba!
– Muahahaha! Serifule fi atent: m-a sunat Catalin si… muahahahahah!
– Suna-ma cand iti aduni creierii, ai fumat ceva?! Pa!
– Stai Cabrale, stai si asculta! M-a sunat Catalin…
– Mi-ai zis asta de 4 ori… hihihi… am ajuns sa rad ca prostu’ de rasu’ tau!
– Bwahahahaha! Da ba, l-a lasat aia in curu’ gol la Viena! A plecat paragladina cu masina lui, n-are bani, n-are telefon, n-are acte, cica… muahahahaha! Muahahahahah! Ba, cica sta intr-o shaormerie!
– Muahahaha hihihihi huhuhahahaha! Care serife, siliconata?!
– Da ba, cred ca aia! Muahahaha! M-a sunat ala disperat ca a ramas ca valiza-n gara! Serif, tre’ sa… muahahahaha! Tre’ sa mergem sa-l luam!
– Bine. Organizeaza treaba si plecam in noaptea asta. Hihihihi! Da’ daca n-are acte cum il scoatem de-acolo? Si aia unde e? A dat masina in urmarire? Muahahahahahaha!
– Nu stiu frate dar oricum nu are proasta cum sa intre in tara ca masina parca e pe firma.
– Pai nu ba, ca la intrare iti cere doar talonul, nu-ti mai cere nimeni procura. Deci pisi e in tara… muahahaha! Da’ de ce l-a lasat acolo?
– Nu stiu ba, hai ca sun la Rami de la Pasapoarte sa ma invete ce-i de facut.
Am aranjat toate cele ale mele, intre timp Bogdan a sunat si niste prieteni din Arad care au promis ca pleaca si ei spre Viena caci asa l-ar fi recuperat mai repede si cand ajungeam noi vedeam cum facem. Si pe la vreo 12 noaptea, sambata spre duminica, ne-am pus pe drum. Si am ras in masina de ne-am cracanat, am facut fel de fel de scenarii si iar ne-am hahait, si ne inchipuiam cum e fitosul nostru cazat la shaormerie si iar am ras..
eu uitasem de un lucru, uitasem sa intreb cum il bagam in Romania… alt motiv de halimai si tremur in izmene…
Am ajuns la Viena in 14 ore, un timp bun in conditiile date. Prietenii din Arad au intarziat cu treburi si au ajuns cu vreo ora inaintea noastra, nu aveau navigatie si nu s-au descurcat, i-am agatat din parcarea de la SCS (Shopping City Sud). Am bagat adresa in navigatie si am ajuns. Shaormeria nu era vreo dugheana dar singura diferenta intre aia si a noastra din Dristor era ca aia aveau mese de plastic si era un spatiu inauntru cu vreo 6 mese. Si cand intram noi in shaormerie il vedem pe-al nostru…
… de plictiseala spala vase! Mai oameni buni, ati vazut vreodata 5 barbati care se taraie pe jos incercand sa respire? Va zic eu, e un spectacol pe cinste! Khaled se chinuia sa ne dea afara dar saracu’ radea si el de rasul nostru…
Cand ne-a vazut Catalin a dat cu jegurile alea de pamant, a iesit de dupa tejghea si plin de spume a urlat “Hai in tara s-o omor pe-aia!“. Si a iesit, a intrat iar, l-a intrebat pe Khaled cat vrea pe ceas, ala i-a zis ca ceasul face 3.000 de euro, Catalin mi-a cerut cheia de la masina si a plecat! Noi… am mai ramas la o shaorma! Bine, o mizerie, saracu’ “al nostru” a mancat de nevoie da’ noua nu ne plac siliconatele deci nu eram pedepsiti asa ca am mers la o carciuma din Viena, “Viena Cafe” se numeste unde am mancat si noi ca oamenii…
Si acum hai spre casa… si mergem noi linistiti, trecem la unguri, traversam cuminti cu 90 toata Ungaria cu toate ca viteza legala e 130km/h dar la in ce hal radeam nu ne simteam in siguranta nici la 90… In timpul asta ne-a povestit saracul toate cele istorisite si de mine in posturile astea, era sa sarim de vreo 3 ori de pe autostrada… mai oameni buni, n-am mai ras asa de cand ma stiu! Ne era frica sa bem si-o gura de apa ca sa nu facem pe noi… conduceam si plangeam de ras…
, stai ca era sa uit… atat de tare era omu’ de stricat la stomacel ca a trebuit sa oprim LA TOATE benzinariile din drum, shaorma cu Cola nu e treaba constructiva… a ***rizit asta prin toate colturile, in timp ce noi stateam in masina si radeam (frate ce-am mai ras!).
Cand sa ajungem la Turnu pun eu intrebarea aia fatidica “Ba, asta n-are pasaport, am ras, am rahatit si ne-am distrat da’ acum ce facem?!“. Bogdan zice sa trag pe dreapta inaintea vamii. Ajungem la vama, opresc, se duce la portbagaj, cotrobaie putin si scoate o punga, aradenii opresc si ei si lasa masina in spate.
Aradenii coboara din masina lor si se suie la mine, Bogdan si Catalin se suie la aradeni in masina. Eu, in timp ce ma intindeam sa vad in oglinzi ce fac aia doi incep sa intreb care-i treaba dar astia (aradenii, zic) se faceau ca vaneaza norisori. Dupa vreo 3 minute ma enervez si dau sa cobor din masina dar Bogdan pornise deja masina si a plecat hotarat spre vama, pornesc masina si plec si eu dupa ei. Ajung ei in dreptul primului ghiseu, cel cu Control Pasapoarte, intinde Bogdan mana cu pasapoartele (?!), vamesul se uita scurt in ele si-i face semn sa treaca. Eu naduseam tot, nu intelegeam nimic, ne controleaza si noua pasapoartele si trecem. Dupa vama tragem toti pe dreapta, toata lumea topaia si se bucura numai eu eram din alt film. Catalin era in genunchi si saruta niste bolovani urland “Romanica, tarisoara mea, te iubesc fa frumusete!“, Bogdan vine la mine:
– Ba, nu ti-am spus ca te crizai si ne luai la omor. Inainte sa plecam i-am sunat pe toti si le-am luat pasapoartele. In masina l-am imperecheat pe-asta cu unul dintre pasapoarte si… gata!
– Ba sunteti tampiti?! Asta-i puscarie! Ca…
– Gata, e fumata! Am trecut, suntem bine. Si daca se intampla ceva ne scoteai tu de-acolo…
– Da ba, in 2020! Oligopatilor!
Bine, discutia a continuat, eu tot in spume dar ce mai era sa fac… si am plecat spre Bucuresti.
De pe drum asta a sunat in continuu la “superbul decolteu” si pana la urma fata i-a raspuns.
– Fa te omor! Faaaaaa, te omoooor! Te omor, te omor, te omor! Iti tai silicoanele fa, m-auzi? Unde-i masina mea?
…. (pe ea n-o auzeam)
– Ceeeee?! Cum i-ai spart bara?! Deci gata, te omor fa! !@#$*&^$%*&%^&*!!! Te arunc in Dambovita! Unde-s banii?

– Ce-ai facut fa?! Din banii mei?! Pai ce treaba am io cu ma-ta fa, cum adica i-ai luat si plasma si masina de spalat vase si aer conditionat si… deci gata! #&^$**&^! Fa, te omor! Esti o…
Si se intoarce spre noi: “mi-a inchis telefonul! Deci o omor! Deci… da’ calca Cabrale pe acceleratia aia ca mergi ca o baba! Deci… o omor! O ucid! O anihilez! O…”
Nu ma mai lungesc acum, a sunat-o incontinuu, fata ba ii raspundea ba nu, ba ii inchidea telefonul, ba il injura si ea, Catalin stia una si buna: “O omor! Masinuta mea! Banisorii mei! O omor, o ucid, o omor!“. Si am ajuns in Bucuresti…
– Ba, ai spray din ala cu piper prin masina?
– Ce-ai bre, te-a tampit mujdeiul?!
– Are caine ba, n-am cum sa intru in curte! O omor!
Si asa ne-am certat de la intrarea in Bucuresti si pana la el acasa. Noi incercam sa-l calmam, el ne intreba de sabii si iatagane, de pistoale si tancuri, mitraliere si elicoptere militare… Pana la urma l-am lasat acasa si asta a fost.
Am aflat restul povestii acum cateva zile, atunci cand m-am gandit prima data sa scriu despre povestea asta…
Catalin a ajuns acasa, si-a facut un dus (trebuie sa recunosc, atunci cand s-a incalzit in masina emana asa, o chestie incert-neplacuta), s-a imbracat de scandal si a plecat spre “superbul decolteu siliconat”. Ajunge al nostru acolo, suna la poarta si nu raspunde nimeni, se cocoata pe gard si-si vede masina in curte (bara fata sparta atarna artistic intr-o parte dupa un sarut pasional cu o bordura din Mall Vitan), motiv pentru si mai multe spume!
Cainele latra cu spume la gura (fost dulau comunitar, actualmente “The paznic of the cetatea”), Catalin scoate triunghiul reflectorizant din portbagaj (cealalta masina, o Bora) si sare gardul. Si aici incepe halimaiul!
Da cu triunghiul in caine, cainele fandare rapida si atac la pulpa, Catalin da cu sutul si nimereste cainele in piept! Cainele nu se lasa, dupa un pas in spate rapid se arunca si-l apuca pe Catalin de treling (mda, training). Catalin se smuceste, se dezechilibreaza, cade, dar reuseste sa-i dea saracului caine un tringhi reflectorizant in cap. Cainele da drumul la crac, Catalin se ridica de jos si fuge spre casa, ajunge la usa dar usa era incuiata, cainele se arunca artistic in aer si-l prinde pe Catalin de ***! Catalin urla, cu o bucata sanatoasa de *** in gura cainelui, se intoarce si da cu triunghiul dupa caine, cainele se fereste si se repede iar. Catalin isi da seama ca n-are sanse sa invinga si-l ia disperarea… incepe sa urle “Ajutoooor! Ma omoara!“!
Cainele nu vorbea romaneste, nu s-a prins ca al nostru s-a predat si ataca in continuare. Catalin, proptit cu fuindul in usa, dadea din picioare ca Armstrong pe bicicleta si urla ca sirena lui Vasile Roaita. Trec ceva minute, cainele reuseste sa prinda din nou un crac de la pantaloni si incepe sa traga. Catalin si mai disperat urla ca di gura de sarpe!
Pana la urma “superbul decolteu” descuie usa si potoleste cainele, il ia si-l leaga langa cusca, Catalin se ridica si-si inspecteaza fundul si cracul… fundul sangera, piciorul era doar zgariat…
– Fa, %(*&^$^&#*(*^, te omor, de ce-ai plecat?!
– Pentru ca esti un calic! Mureai daca imi faceai si mie pe plac?!
– Faaaa, (%^#$%@, eu ti-am zis ca sunt copilu’ lu’ Bill Gates?! #$%^*&^#^&(#*&!, muncesc pentru bani! Mortii si ranitii &^%$^(*#&^@%^, ca te omor! Ce, sunt vreun arab batran ca sa te intretin?!
– Ce sa intretii ba amaratule, m-ai luat la Viena ca sa ne plimbam de mana in parc…
– Pai n-a vazut familia ta Viena din Paleolitic incoace fa! Sa-mi pupi si talpile sugativa nenorocita! (^%$%^*@&^%@^!@#*&%^&#*&^@%^!!!!
– Esti un badaran! Hai, vrei sa ma bati? Oricum esti un fatalau! Ia-ti masina si pleaca din casa mea! Saracule! Si-i arunca cheile de la masina pe jos prin curte…
Ce a urmat nu va pot povesti, caci nu a vrut sa-mi zica, dar va pot spune rezultatele: una bucata ochi bine umflat (la ea), multiple hematoame pe maini (la ea), multiple zgarieturi adanci pe fata (la el), certe smocuri de par lipsa (la amandoi), un deget de la mana luxat sever (la ea) si doi dinti ce se clatina si acum (la ea).
Per ansamblu… i-a dat jihadul, i-a dat na-na, a smotocit-o bine, a ciomagit-o, a… ati inteles ideea.
Cea mai frumoasa parte vine insa acum… Mircea, asta o sa-ti placa! Dupa cum spuneam, acum cateva zile mi-a venit in cap sa va povestesc, atunci cand…
… cand am primit invitatia la nunta! Dap, se casatoresc anul acesta, in iunie. Si asa cum spuneam in debutul primului post din aceasta serie, eu nu ma duc.

Sursa: facebook

0
September 25th, 2014

Din lipsă de educaţie, prezenţă de spirit, sau ambele, unii oameni sunt uimiţi de lucruri absolut naturale. Află cum a născut o femeie doi copii fără să ştie ce este menstruaţia şi de ce lua un bărbat pilule contraceptive în locul iubitei, în aceste mărturii amuzante ale ginecologilor despre pacienţi.

 

„Am avut odată o pacientă de 20 de ani care nu ştia că dacă faci sex, rămâi gravidă… Nu avea deloc idee despre asta”.

„A venit odată o femeie la un control la noi, cu copilul de 6 luni şi avea în mână un biberon cu ceea ce părea a fi lapte cu cacao. Aşa că medicul de gardă a început să-i explice calm, cât mai politicos posibil, că nu trebuie să-i dea lapte cu cacao unui copil atât de mic. Ea l-a întrerupt şi i-a spus că „dar nu este lapte cu cacao! Este cafea! Pur şi simplu îi place la nebunie”, scrie unica.md.

„A trebuit să-i explic unei paciente de 27 de ani că sângerările acelea care durau circa o săptămână în fiecare lună erau normale şi de ce. Avea doi copii.”

„A trebuit să informez câţiva bărbaţi veniţi la control că prezervativul nu se trage şi peste testicule, ci numai peste glandul erect.”

„Sunt asistentă la secţia de pediatrie. A trebuit să conving mai mult de o mămică să nu mai pună sucuri carbogazoase în biberoanele bebeluşilor lor”

„Am avut o pacientă care a venit la control pentru boli venerice. Era foarte supărată şi tot insista că nu a avut decât un partener intim în viaţa ei. În timp ce eu puneam întrebări ajutătoare, am ajuns să aflu că respectivul se culca, ocazional şi cu alte persoane, dar că asta n-ar fi trebuit să conteze. De ce?„Pentru că iubitul ei folosea de fiecare dată prezervativ şi avea grijă să îl spele bine după utilizarea cu alte femei”

„A trebuit să folosesc în timpul consultaţiei termenul p**ă, deoarece pacientul pur şi simplu nu înţelegea ce este acela un penis”

„Au venit o dată un cuplu la mine, supăraţi că ea a rămas însărcinată, deşi îi prescriam anticoncepţionale de ceva timp. Când i-am luat la întrebări, am aflat că pastilele o deranjau la stomac, aşa că el, cavalereşte s-a oferit să le ia în locul ei.”

„Am avut o pacientă care măsura febra bebeluşului ei cu cuptorul. Punea o palmă în faţa cuptorului şi pe cealaltă o plasa pe fruntea copilului. I-a spus asistentei că bebeluşul avea o febră de aproximativ 180 de grade”.

„O femeie urma să sufere o amputaţie a piciorului şi trebuia să semneze documentaţia de acord în privinţa intervenţiei. Asistenta o întreabă dacă are nevoie de timp de gândire, pentru aşa o decizie grea, dar ea a răspuns senină că nu este nevoie. Părea dubios de senină şi nu dădea importanţă discuţiilor cu medicul. Suspicios, medicul o întreabă cum de este atât de bucuroasă înainte de amputare. Ea a răspuns că înţelege că operaţia este necesară şi că nu este nicio problemă, pentru că piciorul va creşte la loc.”

„A venit un cuplu la mine, deoarece nu reuşeau să aibă copii, deşi încercau de doi ani. Am pus toate întrebările obişnuite (cât de des faceţi sex, aţi avut sarcini anterioare, avorturi, etc) şi ceva părea în neregulă cu răspunsurile lor. Am insistat cu şi mai multe întrebări şi când am ajuns la ejacularea în vagin, au rămas amândoi perplecşi. Se pare că ei nu aveau niciun fel de contact vaginal. A trebuit să le explic cum se fac copiii. Cu diagrame şi poze.”

„A venit o pacientă la mine, supărată foc că era însărcinată. Nu înţelegea de ce pilula contraceptivă nu a funcţionat de data aceasta. Am aflat că lua anticoncepţionale numai în zilele în care era activă sexual şi în rest nu.”

0
September 23rd, 2014

“Burta de bere” este un mit, nefiind constate creşteri semnificative sau observându-se chiar scăderi ale indicelui de masă corporală, circumferinţei abdominale şi raportului talie/şold odată cu creşterea consumului de bere, arată un studiu al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

o_Beer-Girl-Costume-N5771_29_36_218Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie din România a lansat, marţi, cel de-al doilea studiu realizat de la înfiinţarea sa, în urmă cu doi ani, intitulat “Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal şi consumul de bere în România” şi realizat de Corina Zugravu, preşedintele centrului, medic primar în nutriţie şi lector la Universitatea de Medicină “Carol Davila”, scrie Mediafax.

Aceasta a spus, în deschidere, că există tot felul de “mituri urbane” privind proprietăţile unor alimente, iar berea e asociată cu ideea de burtă, aşa cum culturiştii mănâncă multă carne în ideea că aceasta li se va aşeza direct pe pectorali.

“Este fals în ambele cazuri”, a spus Zugravu, arătând că studii internaţionale au infirmat anterior mitul “burţii de bere”, cel mai cunoscut – “Beer and obesity: a cross-sectional study” – fiind realizat în Cehia în 2003.

Studiul românesc a fost realizat în perioada 25 martie – 13 aprilie, pe un eşantion de 1.508 persoane, de peste 18 ani, între care 724 de bărbaţi şi 784 de femei.

Participanţilor le-a fost aplicat un chestionar la domiciliu, cu întrebări privind caracteristicile demografice, alimentaţia şi activitatea fizică, iar la răspunsurile lor s-au adăugat rezultatele măsurătorilor pentru indicele de masă corporală (IMC), circumferinţa abdominală şi raportul talie/şold.

Circumferinţa abdominală normală trebuie să fie mai mică de 94 de centimetri la bărbaţi, şi respectiv de 80 de centimetri la femei, iar raportul talie/ şold mai mic de 0,9 la bărbaţi şi respectiv mai mic de 0,85 la femei.

Altfel, grăsimea de pe abdomen este un factor de risc pentru bolile cronice degenerative: rezistenţă la glucoză, diabet, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, chiar în absenţa unui IMC crescut.

În România, doar 36,45 la sută dintre femei şi 48,66 la sută din bărbaţi au valori normale ale circumferineţi abdominale, românii find în general “grăsuţi”, a arătat Zugravu.

Cantitatea zilnică de bere recomandată este de 660 de mililitri pentru bărbaţi şi 330 de mililitri pentru femei, atunci când berea are maxim 5% alcool.

În cadrul studiului, au fost stabilite următoarele categorii de consum: 0 – mai puţin de o porţie (330 ml) pe săptămână, 1 – maxim 6 porţii pe săptămână la femei şi maxim 7 la bărbaţi, 2 – 330 ml pe zi la femei, 660 ml pe zi la bărbaţi, 3- mai mult de 3 porţii pe zi.

În cazul bărbaţilor, IMC şi circumferinţa abdominală scad, odată cu trecerea de la grupa 0 la grupa 1 şi de la grupa 1 la grupa 2. Şi raportul talie/şold scade de la grupa 0 la grupa 1, dar creşte la grupa 2.

La femei, scade IMC, de la grupa 0 la 1 şi la 2, însă circumferinţa abdominală şi raportul talie/şold, care scad de la grupa 0 la grupa 1, cresc la grupa 2.

Consumatorii din grupa 3 au cei mai mici parametri somatici, probabil din cauza problemelor legate de consumul excesiv de alcool.

Secretarul general al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, Alin Popescu, medic de medicină sportivă, a subliniat la rândul său importanţa unui consum de bere moderat şi regulat, în caz contrar consumatorii neputându-se bucura de beneficiile acestei băuturi pentru sănătate.

“E ok să bei patru litri pe săptămână, dar nu doi litri sâmbătă şi doi duminică, şi pe un fond de oboseală. Media de consum pe România este bună, dar trebuie să fie un consum moderat şi regulat, altfel nu se poate vorbi de beneficii”, a spus Popescu.

În România se beau 80 de litri de bere pe cap de locuitor pe an, ţara ocupând locul 6 în Europa, în clasamentul condus de Cehia.

Popescu a mai apreciat că “berea fără alcool nu şi-a spus pe deplin cuvântul în România”. “Nu bem la prânz o bere fără alcool, aşteptăm până seară să bem una cu alcool”, a completat el.

Totodată, berea este percepută ca o băutură masculină, deşi avanatajele consumului pentru femei le depăşesc pe cele pentru bărbaţi, a mai spus Popescu, arătând că şi femeile însărcinate pot bea bere fără alcool.

Întrebată dspre berea cu arome, Corina Zugravu a spus că aceasta conţine mai puţin sau aproape deloc alcool şi că existenţa ei încurajează consumul faţă de categorii de consumatori care nu beau în mod obişnuit bere.

În ceea ce priveşte conţinutul de aditivi din aceste beri, Zugravu a explicat că orice aditiv este verificat temeinic înainte de a fi aprobat, iar un număr mare de aditivi poate indica o cantitate mai mică din fiecare.

O bere blondă cu 4,5 la sută alcool conţine 43 de calorii, 1% carbohidraţi şi 0,1% proteine la 100 ml.

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific ce are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunităţii medicale şi a publicului larg, se arată pe site-ul organizaţiei.

Sursa: digi24.ro

0