October 18th, 2016

1920

Copiii care au capul mare atunci când se nasc au şanse mai mari să fie foarte inteligenţi, sugerează un studiu recent.

Cercetarea a stabilit o legătură între mărimea capului unei persoane atunci când se naşte şi performanţele sale academice de-a lungul vieţii, arătând că persoanele care au capul mare sunt mai inteligente.

„Studiul nostru arată că abilităţile cognitive sunt rezultatul mixului dintre influenţele genetice şi mărimea creierului, caracteristicile corporale şi nivelul de educaţie”, a explicat unul dintre profesorii din spatele studiului, Ian Deary de la Universitatea din Edinburgh.

În cadrul cercetării au fost folosite date culese de la 100.000 de britanici, cu vârste cuprinse între 37 şi 73 de ani. Lor li s-au luat probe de sânge, urină şi salivă, alături de informaţii despre trecutul lor şi despre stilul de viaţă.

Analizele detaliate făcute de oamenii de ştiinţă au arătat că persoanele care s-au născut având capul mai mare decât majoritatea nou-născuţilor au fost în mare parte încadraţi în categoria celor cu studii superioare şi s-au descurcat mai bine la testele de IQ.

„Asocieri semnificative au fost observate între scorul mare obţinut la testele cognitive şi valoarea volumului intracranian sau circumferinţa capului la naştere”, au explicat cercetătorii.

Mărimea medie a capului unui bebeluş este de 36cm pentru băieţi şi 35cm pentru fete.

0
Posted in Uncategorized |
August 10th, 2016

Istoria unuia dintre giganţii industriei alimentare mondiale se leagă strâns de ridicarea celui de-al Treilea Reich, familia Oetker fiind apropiată de lideri nazişti precum Heinrich Himmler, şeful SS şi „creierul” Holocaustului. Omul care a ridicat imperiul Oetker urma să devină şi el ofiţer SS şi se instruia la Dachau, iar fabricile familiei aprovizionau cu produse alimentare armata Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

În octombrie 1944, Rudolf-August Oetker mai avea de terminat doar câteva săptămâni de instruire la lagărul de exterminare Dachau pentru a deveni ofiţer în toată regula al temutului SS – serviciul de securitate al Partidului Nazist. A primit însă o veste tulburătoare: mama, două surori şi tatăl său vitreg au fost ucişi de o bombă de-ale Aliaţilor la casa lor din Bielefeld, în nordul Germaniei, încep jurnaliştii Bloomberg un amplu articol despre istoria familiei Oetker, bazat pe un studiu comandat de urmaşii încă în viaţă asupra propriei istorii.

Oetker avea 28 de ani, iar Adolf Hitler i-a permis să iasă din structurile militare ale celui de-al Treilea Reich pentru a merge acasă, să aibă grijă de ceea ce mai rămăsese din familia sa şi din afacere. Aceasta pentru că, înainte de acest episod, fabricile familiei Oetker erau deja unul dintre principalii furnizori de bunuri pentru alimentarea soldaţilor germani care luptau în cel de-al Doilea Război Mondial.

În următoarele şase decenii, fostul ofiţer SS a ridicat imperiul Oetker, extinzând afacerile pe care le-a moştenit în domenii precum transporturi, producţie alimentară, băuturi, sectorul bancar, industria hotelieră. Astăzi, holdingul care reuneşte toate operaţiunile Oetker are o valoare estimată la 10,9 miliarde de euro, cu peste 26.000 de angajaţi.

Cei 26.000 de angajaţi îl consideră erou

„Angajaţii companiei încă îl consideră un erou, omul care a ridicat compania după război. Trebuie să vedem ambele feţe ale acestui om”, spune Sven Keller, coautor al unui studiu comandat de Oetker despre implicarea familiei în cel de-al Treilea Reich.

Rudolf-August Oetker a murit în 2007, la vârsta de 90 de ani, lăsând în urma sa opt copii din trei căsătorii şi un imperiu mondial, împărţit în mod egal între ei – fiecare deţine 12,5% din afacere.

„Sunt o dinastie foarte stabilă. Nu şi-au mutat activele în Elveţia, cum fac alte familii bogate din Germania”, spune Rudiger Junbluth, autorul volumului „Die Oetkers”, o biografie a familiei.

Bazele afacerilor Oetker au fost puse în 1891, când farmacistul August Oetker a început să vândă praf de copt care putea fi depozitat şi care nu schimba gustul produselor în care era folosit. Totodată, August Oetker a fost primul german care a comercializat praf de copt şi praf de budincă în plicuri individuale pentru a fi folosite complet de când sunt deschise ambalajele.

Singurul său fiu, Rudolf, a fost ucis în timpul luptei de la Verdun, din Franţa, în 1916, pe când era ofiţer în armata germană. Trei ani mai târziu, nevasta lui Rudolf, Ida Meyer, s-a căsătorit cu Richard Kaselowsky, care fusese prieten apropiat al soţului ei. Kaselowsky şi Louis Oetker, un frate mai mic al lui August, au preluat frâiele afacerii în 1921.

Cei doi au extins operaţiunile, au construit mai multe fabrici şi au atacat alte domenii, precum industria maşinilor de cusut şi farmaceutice.

Atunci când Louis Oetker a murit, în 1933, Kaselowsky devenise deja membru al Partidului Nazist, iar Adolf Hitler era cancelar.

Legăturile cu Heinrich Himmler

La sfârşitul anilor 1930, Kaselowsky s-a alăturat grupului de elită Freundeskreis Reichsfuehrer SS, din care făceau parte doar oficiali nazişti şi oameni de afaceri cu aceleaşi convingeri, grup înfiinţat de Heinrich Himmler, şeful SS şi „creierul” din spatele Holocaustului, arată studiul de 624 de pagini comandat de familia Oetker.

„Era nazist din convingere şi era interesat în clădirea unei reputaţii şi crearea unui contact apropiat cu liderii înalţi ai partidului”, spune Jungbluth.

Compania Oetker a contribuit la maşinăria de război a celui de-al Treilea Reich, încheiând parteneriate cu SS-ul şi cu armata germană la sfârşitul anilor 1930, livrând praf de copt şi praf de budincă trupelor de pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În studiu se arată şi că, în acea perioadă, compania Kochs Adler, controlată atunci de familia Oetker, producea grenade howitzer şi părţi pentru mitraliere MG 42, iar fabricile companiei erau pline de sclavi străini, capturaţi în timpul războiului. O altă companie a familiei, Chemische Fabrik Budenheim, speializată în produse chimicale, a folosit, de asemenea, prizonieri de război.

„Kaselowsky şi afacerile Oetker au profitat de oportunităţile pe care le aducea regimul. Au planificat un război glorios, asigurându-se că soldaţii de pe front îşi primeau budinca”, spune Keller.

Ofiţer SS în devenire

Fiul vitreg al lui Kaselowsky, Rudolf-August Oetker, a fost recrutat de armata germană în 1940 şi s-a oferit voluntar pentru a intra în SS în următorul an. A început instruirea pentru a deveni ofiţer SS în 1942.

Ca parte a perioadei de instruire, Oetker s-a înscris la cursurile care se desfăşurau în cadrul lagărului de exterminare Dachau, din nord-vestul Munchenului, acolo unde avea sediul una dintre şcolile de ofiţeri SS. Prizonierii de la Dachau erau folosiţi pentru a curăţa această şcoală, arată studiul.

„A fost o decizie ideologică. Nu te oferi voluntar pentru Waffen-SS dacă nu eşti convins că nazismul reprezenta calea corectă”, spune Keller.

Apoi, cu câteva săptămâni înainte de a deveni ofiţer cu acte în regulă, Rudolf-August Oetker a primit vestea că mama sa, cele două surori vitrege şi tatăl său vitreg, Kaselowsky, a murit în timpul unui bombardament. Datorită relaţiilor strânse ale familiei cu al Treilea Reich şi pentru contribuţia pe care afacerile familiei o avea în efortul de război, Hitler i-a permis tânărului ofiţer aspirant să renunţe la cariera militară şi să se întoarcă acasă, pentru a se îngriji de ce mai rămăsese din familia sa şi de afaceri.

Exonerat de britanici

Un an mai târziu, Rudolf-August Oetker a fost arestat de forţele britanice, în mai 1945. A fost exonerat însă în timpul audierilor de denazzificare, iar doi ani mai târziu se afla iar la cârma afacerilor – exact în momentul în care Germania revenea la o perioadă de boom economic, impulsionat de marii industriaşi.

„A a avut o poziţie excepţional de bună pentru a-şi desfăşura afacerile după război, datorită reformei monetare din Germania şi a ratei scăzute a inflaţiei”, spune Jungbluth.

Istoria unuia dintre giganţii industriei alimentare mondiale se leagă strâns de ridicarea celui de-al Treilea Reich, familia Oetker fiind apropiată de lideri nazişti precum Heinrich Himmler, şeful SS şi „creierul” Holocaustului. Omul care a ridicat imperiul Oetker urma să devină şi el ofiţer SS şi se instruia la Dachau, iar fabricile familiei aprovizionau cu produse alimentare armata Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

Sursa: historia.ro

0
July 7th, 2016

Nici aceastã bãuturã spirtoasã nu a scãpat de vãlul unei istorii sub semnul legendei şi mitului. Produs al întâlnirii dintre civilizații, tequila se naşte din agavã, o plantã divinã şi misticã ale cãrei origini le regãsim in poveştile aztecilor şi ale zeitãților lor. Dupã ce femeile descoperã planta în mediul sãu terestru, aceasta se preface în Mayahuel, o preafrumoasã şi tânãrã zeițã, care fuge pentru a se cãsãtori cu Quetzalcoatl, zeul mântuitor. Ambii devin ramuri ale unui arbore pentru a nu fi gãsiți de bunica înspãimântãtoare a zeilor, Tzintzimitl, care le-a comandat execuția.

Quetzalcoatl reuşeşte sã supraviețuiascã, dar Mayahuel sfârşeşte devoratã de stele şi dupã ce îi sunt îngropate rãmãşițele în pãmânt, ia ființã prima agavã veritabilã, lovitã de un fulger puternic trimis de zei drept pedeapsã pentru faptele zeitei. Dupã furtunã, frunzele lungi şi țepoase ale agavei ard, lãsând la luminã numai inima plantei din care țâşnea sângele lui Mayahuel, un nectar dulceag cu gust de miere şi miros îmbietor. De atunci nectarul acesta devine o bãuturã rituala şi o ofrandã ceremoniala pentru zei. Termenul de “tequila” are şi el un iz de mister. Se spune cã ar fi un vechi cuvânt al tribului Nahuatl, însemnând “locul unde se recolteazã”. Alte surse spun cã ar însemna “piatra care taie”, aluzie la obsidianul din zonã. Sau ar mai fi posibilitatea unei coruperi a numelui nativilor Ticuilas. Maguey, un alt nume pentru agavã, nu este un termen autohton, ci împrumutat din Antile, prima referințã la aceastã plantã apãrând într-o lucrare a lui petru Martirul din 1533. Şi Codicele Florentin o menționeazã ca hranã a aztecilor. Nahuatl numeau planta “metl” sau “mexcametl”, de unde derivã mezcalul. Planta este venerata ca reprezentare terestrã a zeiței Mahayeul, cea cu 400 de sâni pentru cei 400 de copii, Centzon Totchtin.

Istoria bãuturii de la tradițional la modern merge adesea mânã în mânã cu istoria tulbure şi haoticã a Mexicului. Vinul mezcal, strãmoşul tequilei, a început sã fie produs la scurt timp dupã venirea conquistadorilor. Avea denumiri variate, precum brandy mezcal, vin de agave, tequila mezcal şi în fine, tequila, dupã micul oraş omonim din statl Jalisco. Conform legii, doar alcoolul distilat din agave albastre din Jalisco şi alte câteva mici arii învecinate poate fi numit tequila. Populațiile precolumbiene fermentau sucul de agave, producând din el pulque, “darul zeilor”, o bãuturã slabã dar bogatã în vitamine. Pulque o consumau inițial doar preoții şi nobilii azteci, dar ulterior secretul producției a fost dezvãluit. Frunzele de agave aveau o arie de întrebuințare mai largã însã, amerindienii fabricând din ele covoare, haine, funii sau hârtie.

La începutul secolului al XVI-lea, spaniolii primesc de la bãştinaşi ofrande din suc fermentat de agave, ceea ce i-a impresionat şi determinat sã-şi fabrice recipient de distilare şi sã prepare licoarea singuri în zona Noii Galicii (Jalisco), iar în anii 1700 vinul mezcal ajunge sã fie un produs de export extrem de important. Tradițional, toate tipurile de tequila erau un tip de mezcal, dar astãzi sunt produse diferite prin proces şi gust. Mezcalul se produce nu doar din agava albastrã şi se distileazã o singurã datã. Pãrinte al mezcalului este considerat Don Pedro Sanchez de Tagle, marchiz de Altamira şi Caballero al ordinului de Calatrava, care a deschis în 1600 prima fabricã la hacienda Cuisillos. Primul producãtor care şi primeşte licențã este însã un aristocratpe nume Jose Antonio Cuervo, care dobândeşte dreptul de a cultiva o porțiune de pãmânt de la regele spaniol în 1758. Amatorii primesc o loviturã în 1785, când Carol al III-lea interzice spirturile locale pentru a face loc alcoolului spaniol. 10 ani mai târziu prohibiția se încheie şi în acest timp mexicanii inventeazã metoda coacerii agavelor pe ascuns, o etapã a distilãrii mezcalului care mai e folositã şi azi. Jose Guadalupe Cuervo are permisiunea regelui Carol al IV-lea de a comercializa vinul mezcal (1795).

Tequila nu câştigã însã o popularitate însemnatã decât dupã 1821, când Mexicul devine independent şi produsele spaniole sunt mai greu de obținut. Dupã o perioadã de producție inconsecventã, la restabilirea republicii are loc transformarea într-o industrie realã. În 1860, Jesus Flores, patron a douã taverne, este primul care îmbuteliazã tequila în recipient de sticlã. Pânã în 1880 doar în Guadalajara se înregistreaza vânzãri de 10.000 de butoaie de tequila. Dupã 1911, la consumarea revoluției mexicane sentimentul patriotic creşte, iar odatã cu el şi consumul licorii. Guvernul şi industria cinematograficã încurajeazã rãspândirea celei care va cuceri titlul de popularitate în Mexic. Astãzi Cuervo şi-a pãstrat statutul de cel mai mare producãtor. Alte distilerii deschise în secolul al XIX-lea care încã mai au activitate le include pe cele de la Tequila Herradura şi La Preservancia Sauza.

Primul premiu pentru mezcalul de Tequila vine la Expoziția Mondialã Chicago din 1893. La începutul secolului al XX-lea, licoarea zeilor se vinde atât în sticle, cât şi în pachoncita, o butelcuțã platã care încãpea în buzunar, idee care i-a ajutat pe mexicani sã se fereascã de gripa spaniolã din anii ’30, pentru cã un leac recomandat de medici era tocmai tequila cu lãmâie verde şi sare. În 1916 trupele americane descoperã bãutura în rãzboiul cu pancho Villa. Prohibiția din State impulsioneazã popularitatea bãuturii care trece ilegal granița. Apoi în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial cererea de tequila ia proporții dupã ce bunurile europene devin greu de obținut. Tequila ia şi mai mare avânt în momentul în care studenții din California încep sã o foloseascã pentru a prepara cocktailul Margarita.

În aceastã perioadã se fac şi eforturi de reglementare a industriei tequilei. Primele standarde se pare cã dateazã din 1947. Nicio tequila nu are voie sã se situeze sub limita de 51% conținut de agave albastre (Weber). Licorile din top au însã un conținut de 100%. Pe 21 octombrie 1959 este înființatã Camera regional a Industriei Tequilei. În anii ’70 se delimiteazã aria de producție a tequilei şi se obține denumirea de origine controlatã. Devenitã fenomen mondial, astãzi existã în jur de 1000 de mãrci de tequila, producția anualã atingând undeva pe la 242 de milioane de litri…

Sursa: historia.ro

0
July 7th, 2016

Numele celor mai mari mafioţi din istorie a produs teamă în rândul celor care trăiau în apropierea lor, iar cei aflaţi la distanţă i-au privit de multe ori ca personaje negative din poveşti, cu toate că acţiunile lor criminale arătau că trăiesc în lumea reală.

Al Capone (1899-1947)

Al capone este cel mai cunoscut gangster din toate timpurile. Şi-a început afacerile la 14 ani, în Chicago. Al Capone a coordonat o adevărată reţea de trafic cu alcool, jocuri de noroc sau prostituţie.    Una dintre cele mai mari şi sângeroase operaţiuni ale mafiotului de origine italiană a avut loc de Sfântul Valentin, în 1929, când şi-a eliminat aproape toţi inamicii într-o singură zi, după o acţiune a grupării sale, Chicago Outfit. După acest moment, autorităţile îl vor urmări atent, iar în 1932 Al Capone e condamnat la 11 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. În noiembrie 1939 va fi eliberat condiţionat, mafiotul nu va mai face probleme autorităţilor.

John Gotti (1940-2002)

John Gotti a fost unul dintre cei mai faimoşi şi periculoşi mafioţi din lume. A devenit cunoscut după ce l-a ucis pe Paul Castellano în 1985, şeful grupului Gambino şi devenind liderul acestui grup. La puţin timp, a fost arestat de FBI şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă, evaziune fiscală, cămătărie şi alte capete de acuzare. A murit de cancer în 2002.

Carlo Gambino (1902-1976)

Gambino a început de tânăr activitatea infracţională, la 19 ani fiind deja cunoscut de gangsterii italieni. Pleacă în Statele Unite unde lucreză pentru diferite grupări. În 1957, îl ucide pe Albert Anastasia, mafiot şi criminal important din New York. Gambino a controlat o bună parte din oraşul New York, până la moartea sa, din cauze naturale, în 1976.

Lucky Luciano (1897-1962)

Numele său adevărat era Salvatore Lucania. Ajuns cunoscut sub numele de Charles Luciano, el a rămas în istorie drept cel mai vestit „cap” al mafiei siciliene din Statele Unite ale Americii, dar afacerile sale s-au derulat şi pe alte continente. În „cariera sa de criminal” a avut grijă de fiecare dată să-şi elimine colaboratorii. La sfârşitul anilor ’30 este unul dintre cei mai importanţi mafioţi din Statele Unite ale Americii, iar după cel de-al Doilea Război Mondial va fugi în Cuba şi Italia unde îşi continuă o parte din afaceri, mai ales cele care implicau drogurile.

Pablo Escobar (1949-1993)

Cel mai faimos traficant de droguri rămâne columbianul Pablo Escobar. Acesta şi-a început ascensiunea încă din anii 70, iar în anii 80 era unul din cei mai bogaţi oameni din lume, un top al publicaţiei Forbes plasându-l pe locul 7 în ceea ce priveşte averea. Pe lângă afacerile cu droguri, Escobar avea grijă ca oamenii săi să îndepărteze nu doar concurenţa, dar să asigure şi pentru alte grupări asasinate.

Joaquin „El Chapo” Guzman

Joaquin „El Chapo” Guzman este unul dintre cei mai mari mafioţi contemporani, un lider de necontestat în industria drogurilor. Cartelul pe care-l conduce, Sinaloa, este gruparea criminală cea mai puternică din Mexic, în timp ce Guzman e considerat cel mai bogat gangster din lume cu o avere de peste un miliard de dolari. A fost condamnat de mai multe ori, iar în prezent este în închisoarea de maximă securitate Almoloya de Juarez.

Sursa: adevarul.ro

0