January 27th, 2015

Femeile aloca zilnic 4:24 de ore pe zi pentru activitatile casnice si barbatii doar 2:05 ore, iar in centrul acestor activitati, cu o durata zilnica de 1:13 ore, se afla pregatirea hranei, asezarea mesei si spalatul vaselor, potrivit unui studiu al Institutului National de Statistica.

Cel mai putin timp pentru ingrijirea gospodariei si familiei il aloca elevii si studentii (1:03 ore), dar si patronii (1:40 ore). Persoanele cu un nivel de instruire superior se ingrijesc de gospodarie, in medie, 2:48 ore zilnic, cu 31 de minute mai putin fata de cele cu studii medii. Cei care au absolvit cel mult gimnaziul petrec cu activitati casnice 3:22 ore zilnic.

Persoanele necasatorite consuma cel mai putin timp pentru activitatile casnice, 1:41 ore in medie pe zi, comparativ cu cei cu alte stari civile si in special cu vaduvele (4:17 ore).

Locuitorii de la sate petrec zilnic cu 40 de minute mai mult in activitatile casnice decat cei de la oras.

Timpul alocat activitatilor casnice reprezinta mai mult de jumatate din timpul dedicat muncii, educarii, ingrijirii gospodariei si familiei, si calatoriilor (de 3:17 ore fata de totalul de 6:43 ore).

Din totalul de 3:17 ore pentru treburi casnice, cel mai mult timp (1:13 ore) consuma gestionare alimentelor, care include toate activitatile legate de pregatirea hranei, inclusiv asezarea mesei, spalatul vaselor, precum si pregatirea alimentelor pentru un consum ulterior (prin conservare, congelare etc.).

In acest caz exista diferente mari intre sexe, femeile alocand in medie 2:01 ore zilnic, fata de barbati, care se implica doar 21 de minute. Femeile de 45-64 ani petrec cel mai mult timp cu aceste activitati, de 2:33 ore.

Romanii beneficiaza intr-o zi de peste 5:06 ore pentru timpul liber propriu-zis. Barbatii sunt avantajati, ei avand mai mult timp liber decat femeile: 5:35 ore, fata de 4:40 ore.

Tags: , ,