Posts Tagged ‘afla daca cineva te place’

12 trucuri psihologice de manipulare

Friday, August 25th, 2017

Fiecare dintre noi este unic, dar psihologii continuă să descopere tipare comportamentale pe care le avem în comun încă din copilărie. Îți prezentăm în acest articol câteva trucuri psihologice care te vor ajuta să te înțelegi mai bine cu oamenii și, sperăm noi, îți vor face viața mai ușoară. Sunt tehnici de manipulare eficiente, pe care unii dintre noi le folosesc inconștient.

Pentru a afla dacă cineva te place, alege un cuvânt sau o expresie și, de fiecare dată când interlocutorul spune sau folosește o construcție verbală similară, dă și tu din cap și zâmbește. Dacă te place, vei observa rapid că această persoană va începe să folosească expresia mai des.

Dacă vrei ca partenerul de discuție să fie de acord cu tine, amintește-ți să dai din cap aprobator atunci când îi adresezi o întrebare. Această mișcare indică implicit faptul că tot ceea ce spui este pur adevăr. În plus, în conformitate cu regulile de comportament social, oamenii au tendința de a da și ei din cap în semn de aprobare.

Dacă simți că cineva nu te place, cere-i un pix. Oamenilor nu le place să-i ajute pe cei care le sunt antipatici, dar, pe de altă parte, nu put refuza o rugăminte atât de măruntă. În acest fel, interlocutorul se va convinge pe sine că, la urma urmei, nu îi ești o persoană atât de antipatică.

Trucuri psihologice pentru ca lumea să te asculte

Dacă dorești ca oamenii să te ia în serios de fiecare dată, încheie frazele pe care vrei să le faci mai credibile cu formula: „Așa spunea tatăl meu”. Oamenii au o tendință inconștientă să aibă încredere în sfaturile părintești.

Pentru a trece printr-o mulțime dezordonată (într-o gară sau stație de autobuz), privește întotdeauna în direcția ta de mers. Vei vedea că mulțimea se va da la o parte pentru a te lăsa să treci. Secretul e simplu: în locurile foarte frecventate, oamenii se uită în ochii celorlalți pentru a le anticipa mișcările și pentru a nu se lovi de ei.

Vrei să îți convingi copiii să mănânce legumele și verdețurile pe care le evită la orice masă? În loc să îi întrebi dacă vor, întreabă-i: „Câte bucăți să vă pun în farfurie, patru sau cinci?” În acest fel, ai decis deja că le vei da, dar copiii simt că decizia vine de la sine. Poți aplica acest truc în multe alte situații.

Cum scapi de o melodie care „ți-a intrat” în minte

Dacă repeți în minte obsesiv și involuntar un cântec și nu reușești să scapi de el, încearcă să îl fredonezi de la coadă la cap. Conform efectului Zeigarnik, creierul nostru încearcă să îndeplinească mai bine sarcini neterminate. Prin urmare, dacă te gândești la modul în care se termină melodia, vei avea mai multe șanse să o faci să dispară.

Trucuri psihologice să îi convingi pe ceilalți să lucreze pentru tine

Cei care te însoțesc te vor ajuta să cari orice, de exemplu o geantă, dacă le-o „pasezi” fără să întrerupi conversația. Cei mai mulți oameni nu realizează că este vorba de niște trucuri psihologice și acceptă să te ajute fără să pună alte întrebări.

Dacă ești pe cale să dai mâna cu cineva, asigură-te că mâinile tale sunt calde. Mâinile calde sunt asociate cu amabilitatea, în timp ce o atingere de mână rece poate provoca repulsie sau dezgust.

Reformulează spusele interlocutorului și repetă-i vorbele. Îi vei întări impresia că l-ai ascultat și, mai ales, că ai înțeles ce ți-a spus. Cu toate acestea, nu o face în mod excesiv, întrucât o să obții efectul opus celui dorit.

Dacă vrei ca interlocutorul tău să te ajute, adresează-i-te spunând „Am nevoie de ajutorul tău…“. Oamenilor nu le place să se simtă vinovați și, prin urmare, nu îndrăznesc să refuze.

Dacă crezi că cineva te spionează, simulează un căscat și uită-te la oamenii din jurul tău. Întrucât căscatul este „contagios”, vei ști sigur cine este cu ochii pe tine.

0