Posts Tagged ‘mit’

De ce nu trebuie incalzit motorul iarna

Friday, March 17th, 2017

Majoritatea soferilor lasa motorul pornit cand afara este ger.

Este unul dintre cele mai raspandite mituri pentru soferi – daca afara este frig, atunci este bine sa pornesti motorul cu cateva minute inainte sa pleci la drum. Astfel, nu pleci cu motorul “rece” si acesta va rezista mai mult timp.

Acest mit este insa FALS! Cei de la Business Insider explica faptul ca aceasta practica aduce, mai curand, un mare deserviciu motorului. Pe langa faptul ca masina consuma carburant, motorul pornit pe loc lasa componente critice care ajuta motorul sa functioneze fara ulei.

Mitul incalzirii motorului a inceput in anii ’80 cand, din cauza frigului, combustibilul facea ca masina sa nu aiba probleme de functionare. Odata cu inlocuirea carburatorului cu injectorul electronic, aceasta problema a fost rezolvata.

0

Baba Dochia – legenda fetei de împărat şi tradiţia celor nouă cojoace

Wednesday, March 1st, 2017

A fost odată ca niciodată, ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o fată de împărat. Sau a fost o simplă ciobăniţă? Sau o babă cu sufletul rău? Indiferent de adevăr, Dochia reprezintă o poveste fundamentală a folclorului românesc. Din legendă în istorie, din mitologie în tradiţie, Dochia a lăsat obiceiuri de primăvară pe care românii le respectă şi astăzi.

Fata împăratului

Conform unei legende culese din popor chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal. Fata era nespus de frumoasă, lucru care se ştia în toate cele patru zări. În vremea în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, împăratul Traian s-a îndrăgostit de Dochia. Ea refuză să devină soţia lui şi fuge pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul. Romanul se pare că a urmărit-o până acolo. Dându-şi seama că nu poate scăpa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Aşa că frumoasa fată, împreună cu oile sale, a fost transformată în stâncă.

În Bucovina, legenda Dochiei – fata de împărat – este puţin diferită. Fugind de un rege cotropitor ca voia să o ia de nevastă, ea a fugit pe munte. Tot urcând şi purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Şi rând pe rând a început să arunce câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Aşa că Dochia, mânioasă, a început să îl ocărască pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, Acesta a pedepsit-o, transformând-o în stană de piatră.

Baba Dochia, soacra din poveste

Se spune că baba Dochia avea un băiat renumit pentru frumuseţea sa – Dragobete îi spunea lumea. Toate fetele erau îndrăgostite de el, dar băiatul îşi dăruise iubirea doar uneia. Baba Dochia era extrem de rea – copiii fugeau din calea ei când o vedeau, iar oamenii se ascundeau în curţi. Bătrâna nu a acceptat-o pe fată şi, din răutate, i-a poruncit fetei să meargă la râu cu un ghem de lână neagră şi să o spele până ajunge albă, şi abia atunci se poate întoarce le feciorul ei. În mijlocul iernei, când era un ger de crăpau pietrele, fata spăla în continuu lâna primită. Obosită şi un mâinile degerate, fata îşi pierdea speranţa. Lângă ea, la râu, se pare că a venit o bătrână, Sfânta Vineri se crede, care i-a oferit o floare roşie cu care să spele lâna. Ghemul, din negru tuciuriu cum era, a devenit pe dată alb ca laptele. Mânioasă că fata a reuşit şi crezând că floarea este un semn de primăvară, baba Dochia a plecat pe munte cu turma sa de mioare. Şi tot înaintând, mai arunca câte un cojoc. Ajunsese baba să poarte numai o ie. Şi exact atunci, se pare, a pornit un viscol care a făcut-o stană de piatră pe Dochia cea haină şi oile sale.

Mitul şi tradiţia

Se pare că din legenda Dochiei a pornit şi aşa-zisul mit al babelor. Întâlnite adesea în folclorul românesc, babele sunt acele femei înţelepte, care au o legătură strânsă cu divinitatea. De multe ori, ele erau ursitoare, moaşe şi cele care aveau câte un leac pentru orice boală. Zilele Babelor sunt primele nouă zile ale lunii martie, zilele cele mai schimbătoare, capricioase, asemenea unor femei. Tradiţia a rămas ca pe 1 martie, fetele şi femeile „îşi pun o babă”, aşa vor afla cum vor fi tot anul: frumoase sau urâte, vesele sau supărate, în funcţie de vremea din ziua aleasă.

Sursa: historia.ro

0