Posts Tagged ‘sexy short jeans’

Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a inventat chiloţii din blugi!

Tuesday, June 16th, 2015

-Închipuie-ţi, dragă, că m-a fluierat unul pe stradă.
Avea vocea sugrumată de nervi. A făcut o pauză, cât a luat o gură din sucul din faţa mea şi a continuat să-mi povestească întâmplarea care-o scosese din pepeni. Când s-a prăvălit pe scaun şi-a pus un picior peste celălalt, pulpele ei lipindu-se ermetic una de cealaltă, ca două ventuze. Problema mea e că privirea mea tocmai ajunsese sus, sus pe pulpe, după ce, în timp ce se apropia de masa mea, scanasem ambele picioare şi ochii îmi rămăseseră ca bronzul de munte pe ele.
-Te rog, până mă liniştesc puţin, fă-i un semn băiatului şi mai comandă un suc!
Marele avantaj când bei cafeaua singur în Centrul Vechi este că nu o bei niciodată singur până la capăt. Acum mă întâlnisem cu Diana şi se anunţa o şedinţă de terapie după şocul de a fi fluierată de unul. Aşa cum se prezentau lucrurile nu aveam nici cea mai mică şansă să scap de restul poveştii.
Pe ospătar nu a fost nevoie să-l chem, o făcuse, probabil, înaintea mea sclipirea brăţării de pe glezna ei. I-am cerut un suc şi mă bătea gândul să-l rog să-l acopere cu ceva când îl aduce ca să nu-i curgă în el balele pe care i le provocau picioarele Dianei.
-Eu nu vă înţeleg pe voi, bărbaţii, a spus ea, după ce a luat o gură de suc, nu mai poate să iasă o femeie pe stradă că imediat vă uitaţi după ea! Bine, persoanele de faţă se exclud!
Nu mai puteam să-mi extrag privirea dintre pulpele ei şi m-am gândit să înaintez cu ea, poate iese… pe dincolo.
Dumnezeu să-i dea sănătate celui care a inventat acum 50 de ani chiloţii ăştia din blugi, care sunt la mare modă anul ăsta! Pe mine, însă, mă încurcau după ce tocmai ei mă atrăseseră-n capcană.
-Nişte mitocani, Diana dragă, se holbează ca nesătuii!
Eu nu ştiu pe unde se îmbracă pantalonii ăştia, nu cred că normal, pe jos, pentru că acum marginea cracului tăia pulpa, în timp ce carnea se răscula, la graniţă, formând un val ce ameninţa să rupă tivul. Nu era chip să-mi scot privirea, dar m-a ajutat tot ea, desfăcându-şi picioarele.
-Se îmbracă fata decent, uite, de exemplu eu, astăzi nu am o fustă cloche, să mi-o ridice vântul la fiecare pas şi tot nu pot merge liniştită. Persoanele de faţă se exclud din nou! Te rog dă-mi un foc.
Eliberată dintre pulpele ei, privirea mi s-a-ntors în cap ca prinsă cu un elastic, dar când Diana s-a aplecat să-i aprind ţigara… privirea iar nu a fost a mea!
Auzeam ca prin ceaţă, cred că şi din cauza căldurii de afară care brusc mi s-a părut insuportabilă.
-Când am ieşit din parcarea subterană, m-am oprit să scriu un mesaj. Am oră la cosmetică şi voiam să amân. Atunci l-am văzut pe unul care mergea cu capul întors spre mine. Era atât de sucit că am crezut că şi-l deşurubează.
-Aşa sunt unii, nu se satură să se uite…
Bustiera ei era mai subţire ca vântul şi îi acoperea sânii mai puţin decât o face soarele. Ba chiar mă gândeam că soarele te mai face să închizi ochii, dar bustiera aia era ca scobitorile cu care-şi blocase Prâslea ochii ca să nu-i scape merele de aur.
-Mergea şi se holba şi a dat peste un stâlp de parcare. A căzut drept în nas, ca o scândură, fără să schiţeze un gest măcar.
Când eram mic îmi doream să fiu aviator… acum îmi doream să fiu medalion! Agăţat de un lanţ abia vizibil din argint, medalionul de la gâtul ei căzuse până la îngemănarea sânilor şi de acolo putea discuta-n voie cu sfârcurile ce răzbeau afară.
-Şi ce să vezi! Se ridică-n capul oaselor, avea faţa roşie de la lovitură şi tot la mine se uita. Când am plecat l-am auzit fluierând a pagubă.
Mi-a plăcut mult fraza pe care mi-o imaginasem, aia cu dorinţa de a fi medalion, chiar ar putea fi folosită cândva într-un text, când am fluierat. Admirativ pentru frază, evident!
Nu am idee de ce Diana s-a uitat la mine ca şi cum dansam pe mese descheiat la şliţ. Şi-a dat sucul peste cap şi a plecat, lăsându-mă să-l plătesc. Ieşind de pe terasă a târât după ea privirile chelnerului. Şi, normal, şi pe ale mele.

Sursa: www.alecuracoviceanu.ro

0
Tags: , , ,
Posted in Funny |